Homepage

Fostul şef al CFR, Mihai Necolaiciuc, condamnat la 10 ani de închisoare. Decizia nu e definitivă

Fostul director al CFR Mihai Necolaiciuc a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 1 la zece ani închisoare pentru abuz în serviciu, însă decizia nu este definitivă.

Fostul şef al CFR, Mihai Necolaiciuc, condamnat la 10 ani de închisoare. Decizia nu e definitivă
Şanse noi pentru finalizarea proiectului Greenfield al Impact. Acţionarii au aprobat din nou emisiunea de obligaţiuni

Suntem al şaptelea producător de mere din UE, dar le mâncăm pe ale bulgarilor

Realitatea din piaţa muncii: ce trebuie să ştii să faci acum pentru un salariu de cel puţin 1.000 de euro

Ponta: Guvernul va organiza referendum privind aderarea României la Zona Euro dacă se impune politic

Ponta, despre starea economiei: Creşterea economică de 4-5% se va menţine o perioadă mai lungă

Astra Asigurări vinde acţiuni proprii noi de 425 de milioane de lei

IFN Imocredit listează la Bursă obligațiuni de 15 milioane de lei

TVA 9%: Cu cât au scăzut preţurile la principalele alimente la 1 iunie

Băncile urcă în topul celor mai mari creşteri la Bursă

Cel mai mare proprietar străin de terenuri din România trece la culturile ecologice

Autorităţile vor să facă aplicaţie de smartphone pentru loteria fiscală

Starea Naţiunii: Ponta merge azi în Parlament să prezinte starea economiei

Ponta: Reducerea TVA la alimente va aduce un miliard de euro în plus la PIB şi va contribui la combaterea evaziunii

BCR vrea să vândă un portofoliu de credite neperformante de 2 miliarde euro

Porumboiu a învins Ministerul Agriculturii: instanţa a suspendat

Porumboiu a învins Ministerul Agriculturii: instanţa a suspendat „amenda” Comcereal Vaslui

Fondurile de pensii finanţează Primăria Capitalei

TVA 9%: totul despre ce se va întâmpla cu preţurile

Micii acţionari ai firmelor de pe fosta Rasdaq, duşi cu vorba de patroni. Miza: zeci de milioane de lei

Interviu Schweighofer Holzindustrie: Codul Silvic nu protejează pădurile, ci distruge afaceri şi încalcă legislaţia UE

Odinioară hrănea Bucureştiul. Ce a mai rămas

Odinioară hrănea Bucureştiul. Ce a mai rămas „agricol” din Sectorul Agricol Ilfov

BCR opreşte operaţiunile cu cardul şi bancomatele

ASF: Valoarea medie a unui cont în pilonul II de pensii a ajuns la 1.000 de euro

Hidroelectrica  vrea studiu de fezabilitate la CHE Râul Mare Retezat

Moscova confirmă că a trimis lista neagră partenerilor săi din UE şi îi acuză de show politic

Cât te costă vacanţa pe cele mai bune cinci plaje din Grecia

Rusia ar fi folosit aviaţia militară pentru a ţine distrugătorul USS Ross departe de apele teritoriale ruseşti

CNP a revizuit în creştere la 2,5% numărul mediu de salariaţi în acest an

Gorghiu: Cred că este nevoie, în România, să ne gândim să scădem vârsta de vot

Berlinul cere Moscovei explicaţii cu privire la politicienii declaraţi indezirabili în Rusia

MAE român va cere explicaţii Rusiei cu privire la românii care ar fi fost declaraţi indezirabili