News

Cele mai noi ştiri din economie, cele mai importante informaţii despre salarii, pensii, politică, administraţie, criza Coronavirus, vaccinuri şi alte noutăţi.

Autostrada Lugoj – Deva: Orban cere sesizarea Parchetului pentru „ilegalitățile” și „măgăriile” de pe loturile 2 și 3

Premierul Ludovic Orban i-a cerut miercuri ministrului Transporturilor Lucian Bode să efectueze un control privind „ilegalitățile” și „măgăriile” de pe loturile 2 și 3 ale Autostrăzii Lugoj-Deva, iar rezultatul să fie trimis la Parchet. Orban a acuzat reprezentanți ai CNAIR de „aranjament” cu constructorul spaniol al lotului 3, pentru „rezilierea fără temei” a contractului, iar Bode a spus că este inadmisibil că statul român a pierdut la Paris procesul cu constructorul italian al lotului 2, pentru că Compania de Drumuri nu și-a apărat corect șansele.

Autostrada Lugoj - Deva: Orban cere sesizarea Parchetului pentru
Guvernul austriac va garanta 90% din valoarea unor împrumuturi de 300 mil. euro contractate de Austrian Airlines

În România sunt până acum doar 500 de prosumatori

Bolt lansează azi serviciul Bolt Food în Bucureşti

Guvernul elimină din programul IMM Invest cerinţa de instituire a ipotecii şi certificatul COVID-19

România, pe locul 3 în UE la ponderea angajaţilor în sectorul utilităţilor publice

Cîţu: Vulnerabilităţile pentru economie vin din Parlamentul României. Măsurile populiste ne pot arunca în haos

Cabinetele de medicină de familie, scutite de la plata impozitului pe clădire. Legea, publicată în Monitorul Oficial

Coronavirus: Roma va redeschide Colosseumul din 1 iunie după două luni de la închidere

Wizz Air extinde, până pe 16 iunie, perioada de suspendare a zborurilor către nouă ţări europene

Connect 44 România a închiriat 1.000 mp în clădirea de birouri Vox Technology Park Timişoara

Şedinţă de Guvern. Nota de fundamentare privind achiziţia a 12 elicoptere pentru MAI

Cîţu: Pensiile vor creşte din toamnă. Vom vedea cu cât după primele şase luni de execuţie bugetară

Nelu Tătaru: De la sfârşitul lui iulie-începutul lui august, românii ar putea reveni la o viaţă aproape normală

Cîţu: OUG pentru a corecta câteva lucruri din programul IMM Invest. Totul va funcţiona mai rapid

5.213 de cazuri active de Coronavirus. 165 cazuri noi şi aproape 12.000 de teste în ultimele 24 de ore - situaţia de miercuri 27.05.2020, ora 13

5.213 de cazuri active de Coronavirus. 165 cazuri noi şi aproape 12.000 de teste în ultimele 24 de ore – situaţia de miercuri 27.05.2020, ora 13

InteRo şi Skanska au primit certificatul de urbanism pentru parcul de birouri de 175.000 mp de pe platforma Textile Dacia din Bucureştii Noi

Fostul acţionar Eurisko, Gabriel Marchievici, va dezvolta un parc de retail pe 40.000 mp de teren pe strada Bucureşti-Târgovişte

Cognizant Softvision, despre viața post COVID: Angajații vor gravita spre o cultură a flexibilității, la fel vor face și clienții

Vești proaste din agricultură: Producția de grâu va scădea până la nivelul de acum cinci ani. Randamente cu mult sub medie

Nelu Tătaru a anunțat că este destul de sigur că se vor deschide terasele începând cu 1 iunie. E posibil din 15 iunie să urmeze plajele

Încă șase persoane au murit în România din cauza infectării cu noul coronavirus. Numărul victimelor a ajuns la 1.216

1 iunie. Cel puţin 130.000 de companii nu ştiu dacă vor relua activitatea şi ce vor face cu angajaţii care ies din şomaj tehnic - analiză Frames

1 iunie. Cel puţin 130.000 de companii nu ştiu dacă vor relua activitatea şi ce vor face cu angajaţii care ies din şomaj tehnic – analiză Frames

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească chiriaşii spaţiilor coworking din Bucureşti pentru a reveni în birouri

Mateescu (ANM): Secetă pedologică puternică şi extremă în aproape toată ţara. Anul agricol 2019-2020 este afectat

Kaspersky: Aproape 100 de milioane de atacuri cibernetice de tip

Kaspersky: Aproape 100 de milioane de atacuri cibernetice de tip „brute force”, descoperite în martie în ţările aflate în carantină

UiPath lansează Automation Awards 2020 pentru a sprijini firmele de automatizare din Europa Centrală şi de Est

Care sunt cei trei factori de care trebuie să ţii cont în alegerea unui colţar extensibil?

România pregăteşte dezvoltarea primului proiect aplicat în domeniul hidrogenului  - Boloş

România pregăteşte dezvoltarea primului proiect aplicat în domeniul hidrogenului – Boloş

Spaţiile logistice din Bucureşti au crescut cu 113% în ultimii cinci ani, la două mil. mp - Cushman&Wakefield Echinox

Spaţiile logistice din Bucureşti au crescut cu 113% în ultimii cinci ani, la două mil. mp – Cushman&Wakefield Echinox

Asociaţia patronatelor din IT lansează o nouă ediţie a burselor pentru cadrele didactice universitare