Stiri

Şeful ANAF: Nu-mi dau demisia, vreau să fiu demis. Cineva să-şi asume consecinţele

Gelu Diaconu, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală refuză să-şi dea demisia, cerută aseară de Ministrul Finanţelor. Diacou spune că aşteaptă să fie demis, pentru ca apoi cineva să-şi assume consecinţele acestei decizii.

Şeful ANAF: Nu-mi dau demisia, vreau să fiu demis. Cineva să-şi asume consecinţele
Trezoreria va accepta plata online a taxelor şi impozitelor

Bursele asiatice în scădere. Hong Kong a înregistrat o cădere de peste 4%

Profitul BRD a crescut de şapte ori în 2015

Nou record pe piaţa de artă: Pictorul roman Adrian Ghenie a vandut o lucrare cu 4 milioane de euro

Aplicarea legii privind pensiile deputaţilor şi senatorilor, discutată astăzi în Parlament

Cinci ştiri business pe care să nu le ratezi în această dimineaţă

Ce nu trebuie să lipsească din CV

Ce nu trebuie să lipsească din CV

Petrom a ieftinit benzina. Ce preţuri sunt în cele mai ieftine staţii din România

Ce spune Conpet despre creşterea preţulului la transportul de ţiţei

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 11.02.2016

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 11.02.2016

Ca să ai asigurare va trebui mai întâi să închei un contract cadru pentru RCA

Tunel pe sub Dunăre şi pod peste Dunăre la 20 km distanţă. Au fost deja plătiţi 8 milioane de lei pentru ambele studii

Raluca Prună a numit grupul care va lucra la modificarea pachetului legilor justiţiei

Polonia se va alătura luptei împotriva Statului Islamic în schimbul ajutorului NATO în Europa de Est

Kurzii sirieni şi-au deschis un birou de reprezentare la Moscova

Modificări la achiziţiile publice: Ofertanţii vor putea să îşi corecteze propunerile, dacă există erori tehnice minore

Mercedes a devenit lider mondial pe segmentul automobilelor de lux în ianuarie. BMW a căzut pe locul trei

NATO a convenit să îşi întărească flancul estic împotriva ameninţării ruse

Michael Boersma renunţă la funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Electrica, de la 1 mai

Mai mulţi investitori sunt interesaţi de divizia de transport de gaze a OMV - surse

Mai mulţi investitori sunt interesaţi de divizia de transport de gaze a OMV – surse

NATO şi UE vor coopera mai mult împotriva atacurilor cibernetice

Chiriţoiu, despre tarifele RCA: Sunt foarte reticent să luăm decizii sub presiune

Ministrul Finanţelor primeşte mandat să negocieze cu BEI un contract de finanţare de un miliard de euro

OPEC avertizează că preţurile scăzute ale petrolului au un efect negativ asupra economiei globale

Guvernul alocă fonduri pentru despăgubiri la exproprierile pentru autostrada Braşov - Oradea

Guvernul alocă fonduri pentru despăgubiri la exproprierile pentru autostrada Braşov – Oradea

România va găzdui, în aprilie, un nou forum dedicat Strategiei UE pentru Regiunea Dunării

Preşedintele Fed spune că ritmul în care va fi majorată dobânda ar putea fi încetinit

Proiectele de modificare a legislaţiei privind doctoratele intră în consultare publică

Şefii Fiscului, urmăriţi penal. Ministrul Finanţelor a cerut demisia președintelui și vicepreședintelui ANAF

Christian Tour se aşteaptă la o cifră de afaceri de 70 de milioane de euro din vânzări, în 2016