Stiri

Creşterea penalităţilor pentru obligaţii fiscale nedeclarate duce la corupţie şi falimente

Majorarea penalităţilor pentru obligaţiile fiscale nedeclarate, stabilite de organele de inspecţie fiscală, va avea efecte negative majore asupra mediului de afaceri, prin creşterea corupţiei în rândul funcţionarilor de la Fisc şi falimentul firmelor, potrivit Consiliului pentru IMM-uri.

Creşterea penalităţilor pentru obligaţii fiscale nedeclarate duce la corupţie şi falimente
Bursa a crescut uşor, iar investitorii nu au reacţionat la decizia CC privind referendumul

Leul a continuat să se aprecieze, iar cursul a coborât până la 4,4750 lei/euro

Raiffeisen: Tensiunile politice vor scădea numai temporar, incertitudinile vor persista

Capital Economics: Decizia Curţii Constituţionale, o sabie cu două tăişuri

Ponta: Voi propune o amplă reformă constituţională

MAE: Un nou grup de 24 de cetăţeni români din Siria au fost repatriaţi prin Liban

Avionul şefului Statului Major american, lovit de o rachetă în timp ce se afla la sol

Peste 25 de milioane de euro, alocaţi pentru reconversia plantaţiilor de viţă de vie din Arad

Rompetrol, exporturi de un miliard de dolari la jumătatea anului

Premierul etiopian Meles Zenawi a decedat

Ambasada SUA: Decizia Curţii Constituţionale vorbeşte de la sine

Încă o ţară va intra în faliment. Vezi despre cine este vorba

Belgienii fac un parc eolian de 100 MW în judeţul Constanţa

TVR: Negocierile dintre sindicatul Televiziunii Române şi conducerea televiziunii sunt în impas

Leul se apreciază puternic pe interbancar după decizia CCR

Antonescu: Nu mă interesează ce spune Isărescu

Ce scrie presa internaţională despre decizia Curţii Constituţionale

Ce trebuie să ştii ca să câştigi minimum 1.000 de euro pe un vas de croazieră

Antonescu, întrebat dacă e posibilă o nouă suspendare a lui Băsescu:

Antonescu, întrebat dacă e posibilă o nouă suspendare a lui Băsescu: „Fără doar şi poate”

Biblioteca din metrou: Cum să citeşti gratis cărţi de pe telefon sau tabletă

Loto 6/49: Câştigătorul marelui premiu a ridicat banii

Elveţienii de la Ameropa încep delistarea Azomureş

Mega Image deschide al 31-lea magazin Shop&Go. În Bucureşti

Vulcan-ul lui Tender a trecut pe profit şi vrea să participe la o nouă licitaţie în Kuwait

ATP Exodus investeşte 2,5 milioane euro într-un centru Mercedes-Benz şi Mazda la Oradea

Bursa a crescut nesemnificativ, fără reacţie la decizia Curţii Constituţionale privind referendumul

Leul s-a apreciat pe interbancar după decizia CCR

Oficial CE: Toate deciziile Curţii Constituţionale trebuie respectate

Swoboda: Trebuie să acceptăm decizia CC de a nu valida referendumul

Un puşti de 15 ani a inventat cel mai rapid şi ieftin test de depistare a cancerului VIDEO