rca

Transportatori: Nu am ajuns la nicio concluzie cu ASF. Luni avem o altă întâlnire

Reprezentanţii transportatorilor nu au ajuns la o înţelegere cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prima RCA pentru camioanele de peste 16 tone fiind peste nivelul convenit în septembrie, urmând ca luni să aibă loc o nouă întrevedere, a declarat, joi, pentru Agerpres, Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

Transportatori: Nu am ajuns la nicio concluzie cu ASF. Luni avem o altă întâlnire
Consiliul Concurenţei va analiza proiectul de Hotărâre de Guvern privind tarifele RCA, pentru a nu se crea discriminări

Transportatorii ameninţă cu noi proteste dacă ASF fixează un preţ al RCA peste cel convenit în septembrie

Transportatorii cer ASF să facă publice preţurile RCA rezultate în urma calculelor efectuate

Euroins: Dacă prima RCA pentru camioane este plafonată la 8.000 de lei, preţul RCA pentru ceilalţi şoferi creşte cu 15%

Transportatorii ameninţă cu noi proteste: ASF recurge din nou la 'tertipuri' în stabilirea tarifelor RCA

Transportatorii ameninţă cu noi proteste: ASF recurge din nou la ‘tertipuri’ în stabilirea tarifelor RCA

Consiliul Investitorilor Străini: Decizia de plafonare a tarifelor RCA, o măsură extremă ce poate dezechilibra piaţa

Proiectul de normă privind metodologia de calcul al tarifelor RCA maxime, în dezbatere publică pe site-ul ASF

În plin scandal al RCA, Marius Vorniceanu, vicepreşedinte ASF pe partea de asigurări, îşi dă demisia – surse

Discuţiile pe Legea RCA, amânate de către deputaţi, la solicitarea transportatorilor

VIG: Îngheţarea tarifelor RCA va accentua pierderile pe acest segment de piaţă

Asigurătorii au încasat 5,7 miliarde de euro din RCA şi au plătit daune de 3,7 miliarde de euro - UNTRR

Asigurătorii au încasat 5,7 miliarde de euro din RCA şi au plătit daune de 3,7 miliarde de euro – UNTRR

COTAR: Parlamentul nu ar trebui să se grăbească în adoptarea legii RCA. Ar trebui să aştepte ca OUG să îşi producă efectele

Transportatorii rutieri: Tarifele RCA pentru persoanele fizice ar trebui să scadă la circa 400 lei/an pe autovehicul

Comisia de transporturi a Camerei: Decizia cu privire la proiectul RCA, amânată cu o săptămână

ASF va stabili în 30 de zile tarifele maxime ale RCA. În Ordonanţa publicată în Monitor a apărut o eroare, va fi corectată

Transportatorii rutieri: Noua Lege RCA nu conţine tariful de referinţă negociat săptămâna trecută cu ASF

UPDATE: Nu se pot emite poliţe RCA. ASF acuză prea multe interogări ale bazei de date CEDAM

Plafonarea tarifelor RCA poate majora preţul biletelor de autobuz

UNSAR despre OUG care reglementează RCA: Efectele pe termen mediu şi lung sunt greu de controlat şi reparat

Ordonanţa privind RCA va fi publicată luni în Monitorul Oficial - Iolu

Ordonanţa privind RCA va fi publicată luni în Monitorul Oficial – Iolu

COTAR consideră că tariful RCA convenit cu ASF este inacceptabil, deşi nu a participat joi la protestul transportatorilor

Tariful RCA se plafonează la 7.500 lei pe an pentru un camion

Ursache, vicepreşedinte ASF: Vinovaţii pentru criza RCA sunt în conducerea ASF

Stabilirea preţului RCA nu e de competenţa Guvernului, ci a ASF - Guvernul României

Stabilirea preţului RCA nu e de competenţa Guvernului, ci a ASF – Guvernul României

UPDATE - Protestul transportatorilor la Guvern. Manifestaţia s-ar putea prelungi

UPDATE – Protestul transportatorilor la Guvern. Manifestaţia s-ar putea prelungi

Ordonanţa privind RCA, prin care se îngheaţă preţul poliţelor pentru următoarele şase luni, a fost adoptată de Guvern

Patru din 6 patronate ale transporturilor ar putea protesta joi,pentru că Guvernul a îngheţat tarifele RCA la nivel prea mare

Negriţoiu: Îngheţarea tarifelor de primă ar putea induce riscul de migraţie a costurilor către alte feluri de asigurări

Chiriţoiu, despre RCA: pericolul atunci când stabileşti un preţ maximal este că piaţa va converge către acesta

Zi de foc pentru economia României: O serie de acte de importanţă majoră sunt azi la semnat pe mesele autorităţilor