Ultima oră

Program de convergenţă 2020: Se estimează o reducere severă a activităţii economiei în trimestrul al II-lea (-14,4%)

Economia românească va înregistra o reducere severă a activităţii în trimestrul al doilea din acest an, de 14,4%, însă impactul asupra industriei prelucrătoare în perioada menţionată va fi de circa 18%, iar declinul la fabricarea produselor textile şi articolelor de îmbrăcăminte, pielărie şi industria auto, de peste 35%, potrivit Programului de convergenţă 2020 publicat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Program de convergenţă 2020: Se estimează o reducere severă a activităţii economiei în trimestrul al II-lea (-14,4%)
Valoarea nominală a tichetelor de creşă a fost majorată cu 10 lei

Primele focare de infecție după măsurile de relaxare au apărut în unități medicale

Coronavirus: Directoarea laboratorului din Wuhan neagă orice responsabilitate (AFP)

Tarom introduce zboruri din Bucureşti spre Roma, Milano şi retur în data de 26 mai

Orban: Pensiile vor crește, dar vor crește cu atât cât ne va permite economia

APIA: Creştere cu 4,6% a vânzărilor de autoturisme ecologice în România, în primele 4 luni

Pensii private. Contribuțiile românilor pot fi plasate într-o nouă formă de investiții. Morphosis Capital: Mai au de făcut calcule, dar vor intra

Cel mai rapid internet din lume: Nokia a depăşit Ericsson şi a stabilit un nou record de viteză pentru 5G

Antiviralul remdesivir a avut rezultate satisfăcătoare în urma unui studiu clinic, dar nu este suficient de unul singur

Încă 145 de persoane au fost diagnosticate ca fiind infectate cu noul coronavirus. Numărul total al acestora a ajuns la 17.857

MAE anunță că 162 de români au fost repatriați astăzi din Spania cu o cursă TAROM

Patru state europene propun un plan de reconstrucție a Uniunii Europene, diferit de cel avansat de alianța franco-germană

Prăbușirea prețului petrolului a dus și la prăbușirea prețului zahărului

Ordinul Ministerului Sănătății și al MAI privind purtarea măștii și triajul epidemiologic a fost publicat cu modificări în Monitorul Oficial

Ce se întâmplă cu piața imobiliară în vremea COVID 19. Veștile sunt mai bune decât ne așteptam: cifre de vânzări rezonabile

ANM: Cultura grâului de toamnă va avea un conținut de umiditate foarte scăzut

Franța va impune o reacție de reciprocitate față de măsura pe care Marea Britanie o va lua cu privire la carantinarea celor care intră în Regat

Nou bilanț al catastrofei aviatice din Pakistan: cel puțin 97 de morți

Administrația americană a impus noi sancțiuni împotriva unor instituții chineze pentru încălcarea drepturilor minorității musulmane uigure

Carburanții s-au ieftinit, taxele au rămas. Guvernele Europei ajung să ia și trei sferturi din prețul de la pompă, unde stă România

Marea Britanie va institui din iunie carantina obligatorie pentru toate persoanele care intră în țară. Exceptați vor fi șoferii de tir și medicii

FMI cere băncilor să fie prudente și să nu riște pentru a compensa scăderea profiturilor generată de ratele reduse ale dobânzilor

CNAIR redeschide începând de sâmbătă dimineață circulația pe Transalpina

În Madrid și Barcelona se vor redeschide începând din 25 mai terasele, hotelurile și muzeele

Cehia consideră că reușește să controleze răspândirea pandemiei și își continuă politica de relaxare a restricțiilor

APIA anunță că perioada depunerii de solicitări pentru ajutoarele pentru prima împădurire se prelungește până la 15 iunie

Șomajul a crescut în toate cele 50 de state americane și în Districtul Columbia

Negocierile pentru acordarea unui ajutor de stat pentru Lufthansa, blocate din cauza unui contract de cumpărare de avioane Airbus

Raport ONU: Sunt necesare acțiuni urgente pentru protejarea biodiversității, în condițiile în care suprafața împădurită continuă să scadă

Turcia a pierdut 99% din turiști din cauza pandemiei de coronavirus

APIA a prelungit perioada pentru depunerea solicitărilor de ajutor de plată pentru silvomediu și conservarea pădurilor până pe 15 iunie

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că a murit un român care lucra în Germania la un abator unde s-au înregistrat cazuri de Covid-19

Umbrărescu, italienii de la Astaldi, gălățenii de la Arcada și o companie din Turcia au intrat în cursă pentru construirea Centurii Galați

Aproape 600 de salariați ai unui abator din Olanda au intrat în carantină, după ce 45 dintre colegii lor au fost testați pozitiv cu Covid-19

Autostrada Brașov - Bacău: CNAIR a semnat vineri contractul pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic

Autostrada Brașov – Bacău: CNAIR a semnat vineri contractul pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic

Companiile E-DISTRIBUȚIE lansează un serviciu de audiențe digitale, prin care vor acorda consultanță clienților

Magazinele s-au grăbit să măsoare temperatura clienţilor, dar actul normativ care reglementează această măsură nu e încă în vigoare

Mișcare inedită pe piața lactatelor. Napolact și-a deschis propriul magazin online

Finanţele au atras, vineri, 75 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de joi