Dacă ministrul Finanţelor vrea şi băncile nu se opun, prelungirea perioadei de suspendare a ratelor la credit pare o măsură fezabilă pentru 2021. Numai că, aşa cum arată surse din piaţa bancară, această prelungire depinde şi de acordul Autorităţii Bancare Europene (ABE) şi de cel al Băncii Central Europene (BCE). Practic, cele două enităţi trebuie să îşi dea acordul şi să permită BNR să dea liber băncilor să nu provizioneze creditele amânate la plată. Băncile se gândesc chiar că OUG care ar prelungi suspendarea ratelor ar putea avea o departajare mai clară a celor care pot cere acest lucru sau nu.