Economie

Reprezentanţii SRR şi ai sindicatelor din SRTv, invitaţi să facă propuneri la legea privind organizarea acestor societăţi

Reprezentanţii conducerii Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) şi ai sindicatelor din Societatea Română de Televiziune (SRTv) au fost invitaţi să facă, până pe 1 martie, recomandări concrete pentru amendarea propunerii legislative care vizează modificarea Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea celor două societăţi, după ce textul respectiv a fost adoptat de către Camera Deputaţilor, prima sesizată.

Reprezentanţii SRR şi ai sindicatelor din SRTv, invitaţi să facă propuneri la legea privind organizarea acestor societăţi
Ministerul Energiei: Firme româneşti ar putea prelua companii energetice din Republica Moldova

Tudorel Toader, rectorul Universităţii ''Al. I. Cuza'', ar putea fi propus ministru al Justiţiei - surse

Tudorel Toader, rectorul Universităţii ”Al. I. Cuza”, ar putea fi propus ministru al Justiţiei – surse

Chiriţoiu despre investigaţia privind preţul carburanţilor: Amenda maximă este 10% din cifra de afaceri

România susţine adoptarea directivei europene de combatere a evaziunii fiscale şi aplicarea până la finalul lui 2019

Ministerul Turismului a retras licenţa agenţiei de turism Funtrip.World

Ministrul Educaţiei, după întâlnirea cu premierul: Creşterea cu 15% a salariilor personalului nedidactic se va regla prin discuţii cu sindicatele

Şefa Nuclearelectrica: Întreaga legislaţie din sectorul energetic trebuie revizuită

Ministerul Apelor şi Pădurilor va monitoriza, împreună cu Gărzile Forestiere, activitatea Holzindustrie Schweighofer

Premierul Grindeanu anunţă că va merge în vizită de lucru la toate ministerele

Cuc: Măsurile împotriva celor care m-au dezinformat pe subiectul lotului 2 Lugoj-Deva vor apărea în perioada următoare

Acţiunile producătorilor de petrol, gaze şi energie au început să îşi revină, la sfârşitul anului trecut - analiză Tradeville

Acţiunile producătorilor de petrol, gaze şi energie au început să îşi revină, la sfârşitul anului trecut – analiză Tradeville

Dezbaterea iniţiativei cetăţeneşti de modificare a Constituţiei, amânată din nou de Comisia juridică din Camera Deputaţilor

Grindeanu: I-am recomandat ministrului Transporturilor să mute ministerul în teren

România are singurul site de transparenţă din lume care a fost făcut să ascundă

Juncker: Marea Britanie va suporta o

Juncker: Marea Britanie va suporta o „factură foarte piperată” pentru Brexit

Telefonica obţine 1,3 miliarde de euro din vânzarea unei participaţii în Telxius

Timbrul de mediu va fi înlocuit cu un sistem modern, european. Nu vom veni cu taxare suplimentară pe cetăţean - Constantin

Timbrul de mediu va fi înlocuit cu un sistem modern, european. Nu vom veni cu taxare suplimentară pe cetăţean – Constantin

Ordonanţa 14 a fost adoptată de plenul Camerei Deputaţilor

Control ASF la Depozitarul Central: deficienţe în aplicarea reglementărilor interne ale societăţii

Fondul Proprietatea: Hidroelectrica nu are nevoie de banii din listare. Poate finanţa investiţiile din surse proprii

CCR: Neplata despăgubirilor în cazul unor suprafeţe expropriate pentru cauză de utilitate publică, neconstituţională

OUG 13 a fost respinsă şi de Camera Deputaţilor

Legea salarizării: Guvernul vrea să decupleze salariul minim al bugetarilor de cel din sectorul privat

Rosneft va cumpăra ţiţei şi va investi în sectorul energetic din Libia

Cel mai puternic dolar din ultima lună şi jumătate. Euro scade la 4,51 lei - curs BNR 21.02.2017

Cel mai puternic dolar din ultima lună şi jumătate. Euro scade la 4,51 lei – curs BNR 21.02.2017

Activitatea economică în zona euro a ajuns la cel mai ridicat nivel de la criza datoriilor

NN Asigurări reduce de peste trei ori comisioanele pentru produsele de investiţii şi economisire

Hidroelectrica va putea fi listată în acest an doar dacă se rezolvă problema investiţiilor nerentabile de 2 mld. euro

Dosarul FNI: Sorin Ovidiu Vîntu, condamnat definitiv la opt ani închisoare. 13 mil. dolari i-au fost confiscaţi

Constantin: O taxare suplimentară a deşeurilor nu rezolvă problemă reciclării