Investiţii

Fondurile de pensii au ajuns la active de 4 miliarde euro şi au produs randamente de peste 12% în ultimul an

Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) şi facultative (Pilonul III) au ajuns, împreună, la active nete în administrare în valoare totală de aproape 17,5 miliarde lei (4 miliarde de euro) la mijlocul anului 2014, potrivit unui comunicat al Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

Fondurile de pensii au ajuns la active de 4 miliarde euro şi au produs randamente de peste 12% în ultimul an
UPDATE Preţul ţintă la acţiunile Transgaz prevede o creştere de 30%.

UPDATE Preţul ţintă la acţiunile Transgaz prevede o creştere de 30%. „Cumpără”, propune Prime Transaction

Vânzare pe bucăţi: FP a luat 213 milioane de lei pe acţiunile Transelectrica, într-o singură zi

Electrica are cea mai slabă performanţă după primele trei zile de bursă, dintre toate acţiunile similare

Cine ar putea cumpăra fabricile de ciment deţinute de Lafarge în România

Bursa a închis, marţi, pe roşu

Bursa a închis, marţi, pe roşu

Întâlnire de lucru pe tema noului Cod fiscal. Discuţiile au vizat reglementările privind piaţa de capital

Vânzarea pe bucăţi a averii Fondului Proprietatea continuă cu pachetul de acţiuni Transelectrica

SENTIMENTE de vară: Electrica a propulsat bursa într-un raliu de curtoazie. Ce şanse are tendinţa de creştere

Bursa a închis luni în scădere

Bursa a închis luni în scădere

Franţa cere extinderea utilizării monedei euro pe plan mondial

Tranzacţii de circa 60 milioane lei cu acţiuni Electrica, vineri, la BVB

Electrica, locul 6 între companiile româneşti listate la BVB, cu o capitalizare de 3,891 miliarde lei

Tranzacţiile cu acţiuni Electrica depăşeau 8,5 milioane euro, la jumătatea sesiunii bursiere de vineri

Acţiunile Erste scad la bursă cu 14% din cauza majorării provizioanelor în Ungaria şi România

Dumitraşcu: Hidroelectrica va fi o listare mai puternică şi mai spectaculoasă decât Electrica

Electrica a intrat la Bursă. Prima tranzacţie, la 11,11 lei acţiunea. Volum de 10 mil. lei după 28 de minute

Ponta şi Nicolescu participă la listarea Electrica pe Bursa din Londra

Consiliul de Administraţie al BVB a decis delistarea emisiunii de obligaţiuni a Primăriei oraşului Herculane

Raiffeisen Centrobank AG, market maker pe acţiunile Electrica

BVB: Rulajul pieţei de acţiuni s-a cifrat joi la 16,13 milioane euro

Acţiunile Electrica, admise la tranzacţionare. Vineri, acestea vor beneficia de un program special

Ponta şi Nicolescu participă vineri la listarea Electrica pe Bursa din Londra

FMI: Ponderea dolarului în rezervele valutare mondiale a rămas stabilă la 60%

Rusia ar putea legaliza bitcoin

Rusia ar putea legaliza bitcoin

Ponta: Redevenţele vor creşte, dar nu trebuie să sperie investitorii

Electrica intră la Bursă. Ce preţuri estimează brokerii

Depozitarul Central a înregistrat miercuri cea mai mare valoare decontată de la înfiinţare

Rulajul pieţei de acţiuni s-a cifrat miercuri la 12,1 milioane euro

Profit maxim de 25% obţinut în două luni la concursul de tranzacţionare la Bursă. Pe ce a pariat câştigătorul

Tradeville: Acţiunile Electrica au un potenţial de creştere de 15% faţă de preţul ofertei publice