autostrada sibiu pitesti

Contractul de finanţare pentru autostrada Sibiu-Piteşti va fi semnat la nivel naţional în noiembrie – ministrul Fondurilor Europene

Proiectul autostrăzii Sibiu-Piteşti a fost trimis recent spre aprobare la Comisia Europeană, iar contractul de finanţare la nivel naţional urmează să fie semnat în această lună, a declarat, vineri, Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, potrivit unui comunicat de presă citat de Agerpres.

Contractul de finanţare pentru autostrada Sibiu-Piteşti va fi semnat la nivel naţional în noiembrie - ministrul Fondurilor Europene
Ministerul Transporturilor a aprobat cererea de finanţare din fonduri UE pentru autostrada Sibiu-Piteşti şi a trimis-o la Bruxelles

MFE: Puţinii bani europeni pe care îi primim pentru infrastructură vor fi sigur direcţionaţi pentru autostrada Piteşti-Sibiu

Războiul Dacia cu maşinile second-hand: Invazia rablelor este una din priorităţile noastre, spune şeful de la Mioveni

Moştenirea lăsată de PSD viitorului guvern: finalizarea a peste 500 kilometri de autostradă, proiecte de 6 miliarde euro

Surpriză pe Autostrada Sibiu – Piteşti: chinezii eliminaţi de Astaldi duc lupta pentru secţiunea 5 până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Moment istoric pentru România: a început construcţia Autostrăzii Sibiu - Piteşti FOTO

Moment istoric pentru România: a început construcţia Autostrăzii Sibiu – Piteşti FOTO

Autostrada Sibiu-Piteşti: desemnarea câştigătorului secţiunii 5 se amână până pe 15 octombrie

Primii bani pentru Autostrada Sibiu – Piteşti: CNAIR a achitat prima factură pentru secţiunea 1 Sibiu – Boiţa

Autostrada Sibiu - Piteşti: 10 constructori se bat pentru lotul 4, Tigveni - Curtea de Argeş UPDATE

Autostrada Sibiu – Piteşti: 10 constructori se bat pentru lotul 4, Tigveni – Curtea de Argeş UPDATE

Autostrada Sibiu – Piteşti: la jumătatea lunii septembrie am putea avea câştigător pe secţiunea 5 – surse

Autostrada Sibiu – Piteşti: italienii de la Astaldi i-au eliminat pe chinezi din cursa pentru secţiunea 5

Autostrada Sibiu – Piteşti: forajele geotehnice pe loturile 2 şi 3 vor fi contractate prin negociere

CNAIR: Supervizarea Secţiunilor 1 şi 5 ale Autostrăzii Sibiu Piteşti, scoasă la licitaţie

Start pentru Autostrada Sibiu-Piteşti: au fost bătuţi primii ţăruşi topografici pe secţiunea 1 - FOTO

Start pentru Autostrada Sibiu-Piteşti: au fost bătuţi primii ţăruşi topografici pe secţiunea 1 – FOTO

Primul tronson de autostradă făcut de chinezi? CNAIR, obligată a doua oară să primească China Railway în cursa pentru lotul 5 din Sibiu – Pitești

Autostrada Sibiu - Piteşti, o nouă amânare: licitaţia pentru secţiunea 4, suspendată pentru clarificări

Autostrada Sibiu – Piteşti, o nouă amânare: licitaţia pentru secţiunea 4, suspendată pentru clarificări

Autostrada Sibiu – Piteşti: licitaţia pentru forajele de pe secţiunile 2 şi 3 va fi reluată – surse

Autostrada care nu mai începe: contestaţii peste contestaţii la licitaţia pentru lotul 5 din Sibiu – Piteşti

Autostrada Sibiu – Piteşti lot 4, la prima amânare: depunerea ofertelor pentru contractul de două miliarde lei, prelungită până în iunie

Lună de foc la Transporturi: în mai se depun oferte la licitaţii de 1,5 miliarde euro pentru Autostrada Sibiu – Piteşti, A3, Metroul de Otopeni

Autostrada Sibiu – Piteşti: italienii de la Astaldi se bat cu chinezii pentru lotul 5 la Curtea de Apel Bucureşti

Duminică se semnează contractele pentru Autostrada Sibiu – Piteşti lot 1 şi Autostrada de Centură Bucureşti Sud lot 3 - surse

Duminică se semnează contractele pentru Autostrada Sibiu – Piteşti lot 1 şi Autostrada de Centură Bucureşti Sud lot 3 – surse

Autostrada Sibiu – Piteşti: primul contract pentru construcţie ar putea fi semnat săptămâna aceasta cu austriecii de la Porr – surse

Surpriză la licitaţia pentru Autostrada Sibiu – Piteşti: chinezii ar putea reintra în cursa pentru lotul 5

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico - economici pentru dublarea liniei de cale ferată între Mogoşoaia şi Baloteşti

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico – economici pentru dublarea liniei de cale ferată între Mogoşoaia şi Baloteşti

Autostrada Sibiu – Piteşti: Construcţii Sibiu a renunţat la contestaţia pentru lotul 1, câştigat de austriecii de la Porr

Autostrada Sibiu – Piteşti: de ce riscă austriecii de la Porr să piardă contractul pentru construirea primilor 13 kilometri

Autostrada Sibiu – Piteşti: un constructor român îi contestă pe austriecii care au câştigat lotul 1. Îi acuză de dumping

Cuc: S-a depus o contestaţie pe autostrada Sibiu - Piteşti. Voi discuta cu firma, nu îi mai tolerez pe contestatarii de meserie

Cuc: S-a depus o contestaţie pe autostrada Sibiu – Piteşti. Voi discuta cu firma, nu îi mai tolerez pe contestatarii de meserie

Autostrada Sibiu – Piteşti: încă doi constructori au fost eliminaţi din cursa pentru secţiunea 5, Piteşti – Curtea de Argeş