ue

Dacă cineva ar căuta argumente că birocraţia europeană nu funcţionează în interesul statelor membre şi este, de regulă, deconectată de la necesităţile „din teren”, e suficient să arunce cu privirea până la ţărmul Mării Mediterane. Austeritatea impusă riguros pe axa nord-sud şi rigiditatea reglementărilor europene au reuşit deopotrivă să creeze o clasă de marginalizaţi nevăzuţi ai globalizării a căror singură armă a rămas votul şi să îngrădească abilitatea guvernelor şi parlamentelor naţionale să exercite politicile economice necesare pentru a-şi reseta economiile împotmolite. Grecia a sucombat şi, în pofida votului de protest care i-a adus la putere pe comunişti, este administrată de la Berlin, Bruxelles şi Frankfurt. Printr-o combinaţie creativă de reduceri de taxe şi curăţenie prin metode neortodoxe în sistemul bancar, Spania a reuşit să se reinventeze. Astăzi vom vorbi însă despre Italia, aflată în pragul colapsului sistemului financiar sub povara creditelor nepreformante, cu o economie are nu mai creşte şi şomaj încăpăţânat. Italia, prima linie a Europei în calea refugiaţilor din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, ameninţă să dea o nouă lovitură ordinii suprastatale europene, la puţin timp după votul pentru ieşirea din UE dat de britanici.