Ultima oră

Asociaţiile de promovare turistică încearcă să atragă turişti din Rusia pe litoral.Preţurile de cazare ar trebui să fie mai mici față de Bulgaria

Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), Corina Martin, anunţă că se încearcă atragerea turiştilor din Federaţie Rusă pe litoralul românesc, afirmând că acolo există o piaţă cu un potenţial foarte mare, turiştii ruşi fiind buni consumatori şi fiind doriţi de orice ţară. Reprezentantul unei agenţii de turism spune că litoralul românesc nu este cunoscut în Rusia, ţara noastră fiind percepută mai degrabă ca destinaţie de excursie, atracţiile fiind Dracula şi Bucureştiul, scrie News.ro.

Asociaţiile de promovare turistică încearcă să atragă turişti din Rusia pe litoral.Preţurile de cazare ar trebui să fie mai mici față de Bulgaria
Daea: Merită să facem efortul, indiferent cât este de mare, de a repune sistemul de irigaţii în ţară

Tarom va avea o cursă către Chişinău de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu, disponibilă doar pe timpul verii

BRD-Groupe Societe Generale demarează pe 31 mai plata dividendelor aferente exerciţiului financiar 2017

Ministrul Educaţiei: Absolvenţii de IT nu acoperă nici jumătate din necesarul companiilor

Director AFIR: Achiziţiile publice sunt o oroare în România

Guvernul a aprobat Hotărârea privind restituirea sumelor de bani donate pentru ”Cuminţenia Pământului”

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene: Preşedinţia României la Consiliul UE va pune în prim-plan cetăţeanul

Guvernul a adoptat un memorandum privind aprobarea conţinutului Programului de convergenţă 2018-2021

Administraţia Fondului pentru Mediu va finanţa cu 1,6 miliarde de lei proiecte privind reducerea poluării

Guvernul a adoptat un proiect de lege privind Strategia de dezvoltare a României pe termen lung

Guvernul a adoptat o OUG care reglementează încheierea şi derularea parteneriatului public-privat

ACUE: Reţelele de energie şi gaze din România au nevoie de investiţii de peste 10 miliarde de euro

Dosarul

Dosarul „Rovinari – Turceni”: Victor Ponta a fost achitat

Dăncilă: INS a spus că în martie am avut cea mai mare creştere a puterii de cumpărare după 1990

Autoritatea Metropolitană de Transport, transferată la Asociaţia pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov

IJ anunţă că va face un control privind dosarele mari de corupţie aflate pe rolul instanţelor în anul 2018

Ministerul Finanţelor a atras, joi, 185,2 milioane lei de la bănci, la un randament de 2,89% pe an

Angela Merkel: Europa nu mai poate conta pe SUA pentru a o ''proteja''

Angela Merkel: Europa nu mai poate conta pe SUA pentru a o ”proteja”

CEC Bank va instala 382 de staţii de plată în urma unui parteneriat cu SelfPay

Dăncilă: Nu mai acceptăm întârzieri la plata pensiilor. Plata acestora se va face până pe 15 ale lunii începând din luna iulie

Produsele şi serviciile în România costă cu 15-20% în plus din cauza drumurilor proaste

Guvernul adoptă OUG privind parteneriatul public-privat. Dăncilă: În administraţia publică locală s-au eliminat toate avizele ex-ante

CCR: Dezbaterile pe tema conflictului între puteri în cazul respingerii revocării şefei DNA, amânate pentru 30 mai

Tarom a închiriat două avioane de la Boeing, care vor intra în flotă luna viitoare

Apple renunţă să construiască un centru de date în Irlanda din cauza întârzierilor în obţinerea aprobărilor

Fifor despre procedura construcţiei corvetelor multifuncţionale: Sperăm ca până la finele anului să putem desemna un câştigător

Euro scade sub nivelul de 4,64 lei, la cel mai mic nivel din ultimele trei luni

RBL: În România mor de două ori mai mulţi oameni în accidente rutiere comparativ cu media UE

Bulgaria va mai aştepta 25 de ani să elimine decalajul faţă de ţările mai bogate, România, doar zece ani

Petre Daea: România e una dintre ţările cu cele mai curate culturi, numărul de tratamente e redus

Sondaj Reuters: Monedele est-europene se vor aprecia în următorul an, cu excepţia leului şi a dinarului sârbesc

Medicamentele sub 25 de lei ar putea dispărea de pe piaţă în 2019, din cauza creşterii la 30% a taxei clawback în trimestrul IV din 2018 - PRIMER

Medicamentele sub 25 de lei ar putea dispărea de pe piaţă în 2019, din cauza creşterii la 30% a taxei clawback în trimestrul IV din 2018 – PRIMER

Dăncilă: Nu îmi voi da demisia sub nicio formă, cât timp am sprijinul preşedintelui partidului şi al coaliţiei

Reduceri de până la 18.000 de euro şi case inteligente, la cea de-a treia ediţie a târgului Imobiliarium

Rezultatele trimestriale ale Ford, afectate de oprirea producţiei unora dintre cele mai profitabile modele

Guvernul va aproba, în şedinţa de joi, o OUG privind o serie de măsuri la TAROM

Asociaţia Pro Infrastructură: Lucrările la Autostrada de Centură Bucureşti nu vor începe nici în 2019. Trebuie rezolvate exproprierile

ROBOR la trei luni a urcat la 2,75% pe an, cea mai mare valoare din octombrie 2014

Circulaţie restricţionată pe A2 pentru lucrări de reparaţii la rosturile din carosabil