Companii

Romaero şi-a redus pierderile cu 37% în primele nouă luni ale anului, la 16,95 milioane lei

Romaero (simbol bursier RORX), companie de stat specializată în întreţinerea şi repararea avioanelor de transport de pasageri sau cargo, a raportat pentru primele nouă luni ale anului pierderi de 16,95 milioane lei, mai mici cu 37% faţă de perioada similară a anului trecut, când s-au ridicat la 26,93 milioane lei, potrivit unui raport publicat de companie, citat de News.ro.

Romaero şi-a redus pierderile cu 37% în primele nouă luni ale anului, la 16,95 milioane lei
Cristian Buşu a fost reales preşedinte al Consiliului de Administraţie al Electrica

Voluntarii proiectului

Voluntarii proiectului „Pădurea de mâine” au plantat peste 21.000 de copaci pe un teren forestier din Suceava

Dezvoltatorul Impact demarează anul viitor construcţia unui proiect rezidenţial de 68 de milioane de euro în Bucureşti

Şeful E.ON România: Preţul gazului românesc depinde de Gazprom după liberalizare, iar trendul este de creştere

CEO-ul român Dumitru Popescu al Arca Space din SUA care dezvoltă lansatoare spaţiale comerciale, arestat pentru fraudă

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Daewoo Mangalia de către holdingul olandez Maatschappij Damen

Profitul net al Romgaz a crescut cu 66% în primele nouă luni, la 1,18 miliarde lei. Producţia de gaze a urcat cu 24%

SIF 5 Oltenia: profitul net a scăzut cu 47,5%, în primele nouă luni, la 50,325 milioane lei

Un poliţist pensionat, membru ALDE, a fost numit de Tudose la conducerea instituţiei care supraveghează platformele din Marea Neagră

ANAF: Peste 150.000 de firme au restanţe de 16 mld. lei la contribuţiile sociale. Cei mai mari cinci datornici sunt însă de stat, şi au 6 mld.

Comerţul en gros a crescut în septembrie cu 5,5%

Acţionarii Romaero urmează să aleagă în decembrie noi membri în Consiliul de Administraţie

ELCEN: Salariile angajaţilor nu vor fi diminuate în urma adoptării modificărilor la Codul Fiscal

Digi Communications: profit net a crescut cu 148%, la 44,1 milioane euro, la nouă luni

OMV Petrom: Centrala electrică Brazi este disponibilă la 100% din capacitate

Producătorul spaniol de profiluri de aluminiu Cortizo angajează director comercial pe salarii de peste 3.300 de euro brut lunar

Ioan Mezei, Stihl: 2017 este un an foarte bun. Eu personal sunt mai puţin panicat că vine criza

Tudose: Compania Coca-Cola a înţeles că transferul contribuţiilor reprezintă o oportunitate pentru a-şi fideliza angajaţii

Fostul şef al Poştei Române, Andrei Stănescu: Demersul la DNA al directorului interimar are un singur scop - prelungirea interimatului la etern

Fostul şef al Poştei Române, Andrei Stănescu: Demersul la DNA al directorului interimar are un singur scop – prelungirea interimatului la etern

Lukoil analizează o alianţă strategică cu grupul mexican Pemex

Sindicatele de la toate marile companii petroliere cer anularea transferului contribuţiilor sociale la angajat. Ameninţă cu acţiuni de protest

Ion Rădulea revine puternic în imobiliare şi pregăteşte investiţii de 150 de milioane de euro în platforma Pumac din Politehnică

Aramco vrea să cheltuie 300 miliarde de dolari pentru proiectele sale în domeniul explorării zăcămintelor de gaze şi ţiţei

Oltchim: profitul net s-a dublat, până la 40 de milioane de lei în primele 9 luni

Lidl va construi la Roman al cincilea centru logistic. Angajează 200 de persoane

Iulian Stanciu, eMAG: Problemele cu infrastructura şi traficul aglomerat se văd în costuri

Transgaz, profit net în creştere cu 21% în primele nouă luni, la aproape 434 milioane de lei

Producţia industrială a urcat cu 8,7% în primele nouă luni - INS

Producţia industrială a urcat cu 8,7% în primele nouă luni – INS

Nuclearelectrica şi-a dublat profitul net în primele nouă luni, la 225,28 mil. lei. Producţia de energie a crescut cu peste 2%

Două firme ale Primăriei Capitalei se vor ocupa de supralărgirea Prelungirii Ghencea