Fermierii români au depus 821.056 de cereri pentru o suprafaţă solicitată la plată de aproximativ 8,4 milioane hectare, până la 15 iunie 2015, ultima zi în care au putut depune cererile fără penalizări, acestea fiind în scădere faţă de perioada similară din 2014, când numărul cererilor depuse a ajuns la 980.000 pentru o suprafaţă de aproximativ 9,5 milioane hectare, potrivit datelor furnizate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), la solicitarea Agerpres.