Ultima oră

De ce dispar medicamentele ieftine din farmacii: taxa clawback a crescut la peste 25%, iar la finalul anului ar putea urca la 29%

Taxa clawback, plătită de producătorii de medicamente, a crescut la 25,21% în trimestrul al doilea din 2019, de la 24,63% în primul trimestru din acest an, potrivit datelor transmise pentru Economica de Adrian Grecu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România. CNAS a încasat peste 1,56 de miliarde de lei în prima jumătate a anului doar din clawback, cu circa 29% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2018. În contextul creşterii continue a acestei taxe, tot mai multe medicamente ieftine, făcute aici, nu se mai găsesc în farmacii, pentru că nu mai sunt rentabile pentru producători, ci se exportă.

De ce dispar medicamentele ieftine din farmacii: taxa clawback a crescut la peste 25%, iar la finalul anului ar putea urca la 29%
Industria românească a ajuns să plătească cea mai scumpă energie din zonă

Comerțul din SEE se face cel mai bine în România. Peste 70% din rulajele celor mai mari firme din regiune au fost generate de consumatorii români

Geo Mărgescu a demarat, cu Forte Partners, construcţia U Center şi plănuieşte dezvoltarea unor blocuri cu apartamente de închiriat

Autostrada de Centură Bucureşti: CNAIR a deschis ofertele pentru supervizarea construcţiei sectorului sudic

Tramvaie noi în Bucureşti: se anunţă câştigătorul celei mai mari licitaţii din ţară. PMB a evaluat prețurile

Retailer: Vânzările generate de email marketing au crescut cu 60% după implementarea unei soluţii de automatizare a proceselor de marketing

Paul Achleitner de la Deutsche Bank este cel mai bine plătit preşedintele de companie din Germania

AFM a aprobat 174 de noi dosare de finanţare pentru

AFM a aprobat 174 de noi dosare de finanţare pentru „Rabla”, destinate persoanelor juridice

Fermierii vor primi un avans de 70% din subvenţiile pe suprafaţă, începând din 16 octombrie

ASF a primit peste 10.000 de petiţii în primul semestru al anului. Peste 93% au vizat piaţa asigurărilor-reasigurărilor

Vodafone va reduce cu 15% suprafaţa magazinelor sale din Europa

Viză turistică în Arabia Saudită: 24.000 de intrări în zece zile

Makoto Uchida şi Ashwani Gupta sunt noii directori ai Nissan

Sibiu: nu toţi producătorii pot să vândă în prima

Sibiu: nu toţi producătorii pot să vândă în prima „brânzărie de stat”, inaugurată de ministrul Agriculturii

Metrorex: Înlocuirea căii de rulare pe Magistrala 2 va duce la scăderea timpului de succedare la mai puţin de două minute

Chiriţoiu: Pe termen scurt, cartoful cel mai fierbinte pe care trebuie să-l gestionăm este situaţia CFR Marfă

Comisia de buget a Camerei Deputaţilor: Modificări la programul

Comisia de buget a Camerei Deputaţilor: Modificări la programul „Prima Casă”

Inspectorii Registrului Auto Român au amendat cu 1,22 milioane lei mai multe service-uri auto

Şeful fondului Blackstone: Zona euro riscă să intre într-o stagnare economică prelungită de tipul celei traversate de Japonia

OMV Petrom a anunţat o nouă descoperire de gaze în regiunea Olteniei. Investiţiile în noua sondă şi infrastructură sunt estimate la 50 mil. euro

Metroul de Drumul Taberei: şeful Metrorex spune că e posibil să înceapă circulaţia pe Magistrala 5 în decembrie 2019

Viitorul comisar pentru servicii financiare promite să reglementeze criptomonedele precum Libra

A fost eliminată reglementarea potrivit căreia neplata impozitelor şi contribuţiilor se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 6 ani- Senat

Marea Britanie va adopta o poziţie agresivă faţă de UE dacă negocierile privind Brexit-ul eşuează - surse

Marea Britanie va adopta o poziţie agresivă faţă de UE dacă negocierile privind Brexit-ul eşuează – surse

Chiriţoiu, către feroviari: Zona de care vă ocupaţi este cea mai puţin reformată. Aveţi neşansa să nu aveţi un sprijin în administraţie

Undă verde demarării proiectului construcţiei băncii de sânge şi plasmă

Marea Britanie: Guvernul se pregăteşte pentru încheierea săptămâna aceasta a negocierilor de Brexit - presă

Marea Britanie: Guvernul se pregăteşte pentru încheierea săptămâna aceasta a negocierilor de Brexit – presă

Raport favorabil la proiectul prin care Autoritatea Vamală trece în subordinea MFP, în Comisia de Buget din Senat

Contestaţia Damen în dosarul corvetelor pentru Forţele Navale, respinsă de Tribunalul Bucureşti

CFR SA va executa silit CFR Călători şi CFR Marfă dacă nu îşi vor achita datoriile

Companiile care excelează la capitolul inovare tehnologică îşi dublează veniturile - studiu

Companiile care excelează la capitolul inovare tehnologică îşi dublează veniturile – studiu

Studiu Skansa: Aproape jumătate din sumele investite în real estate în CEE anul trecut au vizat sectorul de birouri

Uber lansează o campanie prin care înseamnă şoferii să obţină autorizaţiile necesare. La 1 noiembrie intră în vigoare Legea ridesharingului

Cel mai mic curs din ultima lună pentru lira sterlină în faţa leului. Euro rămâne la 4,74 lei - Curs BNR 8.10.2019

Cel mai mic curs din ultima lună pentru lira sterlină în faţa leului. Euro rămâne la 4,74 lei – Curs BNR 8.10.2019

Vivre a preluat un depozit din Bucureşti în care va investi 500.000 euro

Economistul şef al BNR, Valentin Lazea: politica europeană de devalorizare a euro ar putea escalada războiul comercial cu SUA

Banca Mondială se aşteaptă la încetinirea economiilor din Balcanii de Vest

Inspectorii de la RAR au amendat cu peste 1,2 milioane de lei mai multe service-uri auto

Termenul pentru depunerea cererii de restructurare a obligaţiilor bugetare rămâne luna februarie 2020 - Deloitte

Termenul pentru depunerea cererii de restructurare a obligaţiilor bugetare rămâne luna februarie 2020 – Deloitte