Situaţia a fost explicată zilele trecute de Petre Stroe, director al MET Energy România, sucursala din România a grupului MET, cu baza în Ungaria, firmă care a ajuns în top 5 pe piaţa de furnizare...
'La acest moment, toate contestaţiile traderilor de energie împotriva măsurii denunţării contractelor au fost respinse de către Tribunalul Bucureşti, pe rolul Instanţelor mai aflându-se 16...
Traderii de energie cunoscuţi sub denumire de „băieţi deştepţi” au pierdut din importanţa pe care o aveau în piaţa concurenţială. Dacă până în 2012, aceştia deţineau „felii” importante de piaţă,...
'Curtea de Apel Bucureşti judecă joi recursuri ale traderilor împotriva sentinţelor date de Tribunalul Bucureşti prin care s-au respins contestaţiile la măsurile administratorului judiciar Euro...
Oficialii AFEER amintesc câteva declaraţii ale ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, potrivit căruia 'contractele pe termen lung de pe piaţa vânzării de energie, încheiate pe 5, 10...
Singurul trader de energie care a solicitat despăgubiri ca urmare a denunţării contractelor bilaterale a fost Alpiq Romindustries, care a cerut 527,7 milioane de lei, a declarat luni Remus Borza,...
Intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica s-a făcut ca urmare a concurenţei mai multor factori subiectivi ca existenţa contractelor bilaterale cu „băieţii deştepţi” , beneficiile exagerate ale...
Cei doi comercianţi de energie sunt reprezentanţi de firma de avocatură Muşat & Asociaţii, iar primul termen de judecată a fost stabilit pentru 5 septembrie, potrivit datelor Tribunalului...
Reamintim faptul că ieri Hidroelectrica a reziliat contractul de furnizare de energie cu Energy Holding, cel mai vechi trader de energie electrică din România. Energy Holding este al doilea cel...
Potrivit unui comunicat remis presei, Energy Holding susţine că în toată perioada negocierilor compania "a dovedit bună credinţă şi a venit, în permanenţă, în întâmpinarea cerinţelor...
Descarcă de aici contractul Hidroelectrica, cel mai mare producător de electricitate din România, aflat în insolvenţă, a desfiinţat astăzi contractul bilateral de furnizare de energie cu...
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din ţară, aflat în insolvenţă, a desfiinţat, în ultimul timp, mai multe contracte de vânzare de energie cu mai muţi traderi privaţi....
"Decizia luată de Hidroelectrica a întrerupt negocierile, în ciuda faptului că Alpiq a acţionat de bună credinţă pentru găsirea unei soluţii satisfăcătoare pentru ambele părţi. Alpiq a început o...
Ultima ofertă pe care Alpiq o înaintase reprezentanţilor Hidroelectrica prevedea un preţ de 140 de lei/MWh pentru energia deja consumată în prima jumătate a acestui an, 180 de lei pentru...
Hidroelectrica a denunţat, azi, contractul cu traderul de energie Alpiq pentru că negocierile privind ajustarea contractelor sale bilaterale cu compania de stat nu au ajuns la niciun rezultat,...
Pentru perioada august-decembrie, producţia de energie este estimată la 4,9 TWh, având în verdere prognoza hidrologică defavorabilă, potrivit unor surse apropiate situaţiei Hidroelectrica. Pe de...
Potrivit concluziilor preliminare publicate recent de CE în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Hidroelectrica a acceptat preţurile propuse de ArcelorMittal Galaţi deşi existau oferte concurente...
"Ca administrator judiciar, ne-am manifestat disponibilitatea să găsim o soluţionare amiabilă, i-am invitat la discuţii săptămâna viitoare, a fost un apel public, prin media. Majoritatea dintre...
Hidroelectrica va rezilia contractul de furnizare de energie cu firma EuroPec, potrivit lui Remus Borza, avocat şi managing partner la EuroInsol, administratorul judiciar al Hidroelectrica....
“Hidroelectrica se va decupla de la mecanismele de naţionalizare a costurilor şi privatizare a profiturilor care s-au manifestat în activitatea sa”, se arată într-un comunicat primit din partea...
"Avem mandat nelimitat. Putem face orice ne permite legea. Vom lua orice decizie doar după o analiză temeinică, obiectivă şi fără presiuni. Nu pot să mă pronunţ acum despre contractele încheiate...